Cuvânt la Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și

Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, al celui dintre Sfinți, Părintelui nostru Ioan Gura de Aur

 

Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns intr-un loc cu dumbrava, la umbra copacilor, la chemările pasărilor și răcoarea apelor, își simte lina și netulburata cugetarea mintii și se arata cu fire blândă, către toți oamenii, așa și noi, în zilele trecute, fiind mângâiați de suflarea Duhului, cea blânda, va vorbeam vouă despre milostenie. Iar când Evanghelia ne vorbește despre nebunia lui Irod, înverșunarea femeilor, ospățul barbarilor nebuni și masa cea pângărita, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios și îngroparea trupului preacinstit, simt ca mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiților, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte și nu ucideri, ale celui ce a făcut niște lucruri ca acestea. Ca, zice Evanghelistul Matei: "În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morți, și de aceea, se fac minuni prin el" (Matei 14, 1-2). Mărturisește uciderea Proorocului și nu poate minți, ca a știut, pe cel ce l-a omorât ca este Prooroc și bărbat drept. Ca, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis ca el s-a ridicat din morți și pentru aceasta se fac minuni prin dânsul. Și, pentru care pricina a ucis pe Prooroc? Pentru ca acesta a fost propovăduitorul adevărului. Și voia, prin vădire și mustrare, sa curme fapta cea fără de lege și sa fie, precum i se cădea, ca împărat, păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfrânata a dulceților, strica legile. Ca acela este împărat, care da legi cu dreptate, împlinindu-le, mai întâi el însuși, iar nu schimbându-le. Ca, în ce alt chip s-ar fi putut pune rânduiala, în lumea pe care o stăpânea, daca nu prin legile cele după dreptate, înfrânând neamul oamenilor, cel greu de ținut în frâu. Dar Irod era împărat, nu al popoarelor, ci al desfătărilor și rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strica, ci și ucidere pe nedrept făcea. Și pe cine a ucis? Pe un bărbat drept, decât care, mai mare intre cei născuți din femei, nu s-a ridicat, precum și Domnul a mărturisit. Pe un bărbat care locuia în pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele și scamave ale lor.

Pe acesta prinzându-l, Irod îl ținea legat și l-a pus în temnița, pentru Irodiada. O, lucru străin. Ioan vroia, prin mustrare, sa dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lanțul păcatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan și, cu toate acestea, grăia, era închis și, în temnița fiind, mustra. Ca nu se temea Ioan de moarte, ci ii era frica sa tacă și sa nu spună adevărul. Pe acesta l-a ucis Irod și nu numai o singura ucidere a făcut, ci mai multe. Ca cel ce ucide un dascăl folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atâția pe câți i-ar ar fi putut face vii, prin cuvântul său, de ar fi trăit. O, zi, de prăznuire a unei nașteri, care mărturisește din sine ucidere de prooroc. Ca, deși vasul de lut al acestuia se risipea în mormânt, făclia de lumina a duhului sau purta în ea lumina credinței.

Pe acesta l-a ucis Irod. Și cum l-a ucis? În vremea când se prăznuia, ziua nașterii lui când, jucând fata Irodiadei, jocul ei de dezmierdare, a primit aceasta plata. Ca n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe ci povățuita fiind de maica sa a zis: "Da-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan". Ca, daca l-ar fi cerut, pentru ca sa-l cinstească, capul lui Ioan ar fi prețuit cu adevărat, mai mult decât tot aurul și argintul și pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut pentru credința, din evlavie, ci ca, după ce îl va ucide pe Mustrător, să dăruiască mamei sale slobozenie, fără oprire, pe calea păcatului. Deci, auzind, împăratul s-a întristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, ca toți îl cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Și era sufletul lui Irod ca o corabie în mare, care se clătina, când de o parte când de alta; sa facă ucidere, se temea de popor, sa nu facă ucidere, nu-și putea ierta jurământul, fata de cei ce erau împreuna cu el. Deci, îngreuiat de dulceața cea cu multe văpăi, pe care o avea femeia, trimițând, a tăiat capul lui Ioan în temnița. O, rău lucru este jurământul! Ascultați pe Domnul, care zice: "Sa nu va jurați nicidecum" (Matei 5, 34). Ca ticălosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit sa facă ucidere.

Ce mana a îndrăznit a apropia sabia de sfântul grumaz al lui Ioan, de care fiarele, în pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, șerpii și balaurii s-au înfiorat, albinele cele sălbatice, pentru sfințenie îl hrăneau, lucrând mierea pe care i-o dăruiau? Pe acesta mana de calau, l-a tăiat, neînspăimântându-se de fata lui de înger, nici cutremurându-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Îmi vine sa cred, ca, întunecat de beția lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea. Ca Dreptul, și după moarte, trăia și capul lui, tăiat fiind, glasul ii era încă viu. O, cruzime și asprime a omului! O, tiranule fără de lege! Nu este oare destul înjunghierea pruncilor, uciși în Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Când plângerile maicilor erau mai ascuțite decât sângele, când picăturile lacrimilor biruiau izvoarele, când pieptul maicilor, cu lapte, albea pământul? Care fiara n-a lăcrimat atunci? Nu a fost destula neomenia acelui Irod, ci ai tăiat și tu pe Ioan, împlinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de par al lui nu esti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi ție milostiv, zice Domnul? O, cetate a sângelui, în care Irod a împărățit, iar fiul a desăvârșit, cel deopotrivă cu numele și asemănarea cu năravurile!

Vai noua, ca cei ce par sprijinitori bunei rânduieli, s-au făcut povățuitori neorânduielii. De unii ca aceștia, povățuiți fiind și învățați a ucide, toți, spre uciderea lui Hristos, au căzut la înțelegere. Pe Isaia l-au ferăstruit, pe Ieremia l-au omorât, pe Nabot l-au împroșcat cu pietre pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos l-au răstignit. Cu toate acestea plânsul și tânguirea, pentru cele rele, lavandu-le lor, sa alergam la lumina învățăturii de taina, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia slava se cuvine, în vecii vecilor! Amin.

 

Intru aceasta zi, învățătura a Sfântului Grigorie, despre mânie

 

Sa nu dați, fraților, loc maniei intre voi. Pentru ca omul mânios nu primește dar de la Dumnezeu, ci, prin mania sa, cade, din înălțimea răbdării, în groapa de pierzanie a maniei. Care fiara este așa de cumplita și neîmblânzita, precum este omul cel mânios care nu-și pierde mania? Ca, ce este mai rău decât mâniosul? Aceasta turbat îl face pe om, slutit și nu bun, fiindcă nu vine duhul lui Dumnezeu la cel mânios. Socotește, dar, omule, ca cel ce tine manie, nu se stăpânește pe sine însuși netezindu-se din manie și este ca un beat, de iuțime. Ca nu cunoaște pe cei ce fac bine, și trăiește ca intr-o noapte întunecoasa, de toți se apuca, tuturor, celor mai mari și celor mai mici decât el le grăiește fără de rânduiala și, pe cel mai bătrân îl hulește. Cearta, este foarte guraliv, ocărăște, bate, la nimic nu se supune și nu primește cuvintele celor ce-l mângâie pe el. Și, precum otrava este în jivinele cele ce se târăsc, a sa-i și iuțimea în cel mânios. Îndrăcindu-se, mâniosul lătra, ca un câine la toți, și îmboldește, ca o scorpie, și, ca șarpele musca. Fugiți, fraților de o răutate ca aceasta. Ca nici dregătoria celui mânios nu-i cinstita, nici căruntețele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primita. Nici nu poată sa se îndrepteze. Tu sa zici așa: "Așteptând, am așteptat pe Domnul, și a căutat spre mine". Gonește-ti iuțimea și mania din inima, ca a zis Domnul: "Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osânda" (Matei 5, 22). Iar mania sa-ti fie ție numai asupra diavolului, fiindcă printr-însul am căzut din Rai. Acela și acum, pe fiecare din noi, ne pândește, ca sa ne înșele și în văpaia cea nestinsa sa ne afunde, de care văpaie, însuși satana mult se cutremura.

Drept aceea, părăsește iuțimea și lasă mania, ca nu cumva împreuna cu Irodiada, sa te osândești, ca ea se mania mult asupra lui Ioan Botezătorul, care voia sa o mântuiască pe dansa. Ca ea auzind de minunile ce se făceau de el, își astupa urechile, ca o aspida surda, pana ce aflând vreme prielnica, l-a tăiat pe Ioan. Iar pe sine s-a făcut blestemata, de către cele patru margini ale pământului. Pentru ca diavolul face voia plăcuților săi, ca sa-și săvârșească răutatea maniei, aici lăudându-se cu păcatele, iar acolo sa fie duși, fără de pocăința, la osânda. Ca ce a făcut mania Irodiadei? Tăind pe Ioan, l-a trimis pe el în Împărăție, iar, pe sine la osânda cea fără de sfârșit. De aceasta, temându-ne, sa ne silim a nu tine manie intre noi. Dumnezeului nostru slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11728705