Preacucernice Părinte Ciprian,

Stimată Doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat cu întristare de trecerea întru nemurire a roabei lui Dumnezeu Eugenia, bunica părintelui Ciprian Munteanu – Porretta Terme.

Unind condoleanțele noastre la doliul familiei Voastre, Îl rugăm pe Domnul iubirii nemărginite să dăruiască roabei Sale Eugenia iertare și odihnă în veșnicia Sa.

Împreună cu toţi membrii clerului şi cu credincioşii din eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul roabei Sale Eugenia în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, şi să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea ei dintre noi.

Veşnica ei pomenire, din neam în neam!

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndoliată,

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    5 X 1000

     

    Reportaje EORI

    Catedrala Neamului

    construimcatedrala.ro

    Tinerii ortodocși

    Nepsis

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Numărul total de vizitatori

    11728697