"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Artă și cultură în satul românesc prin ochii copiilor

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al episcopiei ortodoxe române a Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereu-vicar al episcopiei ortodoxe a Italiei, și beneficiind de finanțarea parțială a acestui proiect din partea Ministerului pentru românii de pretutindeni, Schitul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, a demarat în anul acesta, cea de-a IV-a ediție a Școlii de vară, cu titlul „Artă și cultură în satul românesc, prin ochii copiiilor”.

Anul acesta am avut deosebita bucurie de a primi un număr de peste 60 de copii care s-au înscris la Școala de vară de la Schitul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, fiind dornici să participe la atelierele și activitățile desfășurate în acest an. Dintre activitățile de care copiii Școlii de vară se bucură amintim: activități catehetice și religioase, pictură pe ceramică, pictură pe tricouri, activități sportive, recreative și educative, precum și activități artistice, ce conțin elemente, motive și personalități emblematice ale satului românesc (teatru, muzică și dansuri).

Toate aceste activități se vor concretiza printr-o serbare care va avea loc la Schitul „Sfântul Prooroc Ilie Tesvitreanul”, duminică, 21 iulie 2019, după oficierea Sfintei Liturghii, prilej cu care va loc și vernisajul unei expoziții cu peste 50 de fotografii vechi, reprezentând diferite momente din viața satului românesc, intitulată „Satul tradițional. O filă a culturii populare românești”.

În acest moment, ne aflăm în cea de-a treia săptămână a Școlii de vară. Buna desfășurare a acestor activități nu ar fi fost posibilă fără aportul considerabil pe care l-am primit din partea voluntarilor noștri, și cărora le mulțumim cu acest prilej.

Rugăm pe Sfântul Prooroc Ilie, ocrotitorul nostru, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi, pentru profesori, voluntari, părinți și copii, ca să poată duce la bun sfârșit toate aceste activități, și să rodească peste ani.

Egumen Ieromonah Ștefan

 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 

FTOUB Roma

Apostolia

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Sinaxar

Vizitatori pe site

2707809